Proiectul „Susţinerea autorităţilor publice locale din Moldova în prestarea serviciilor alternative de tip familial copiilor lipsiţi de îngrijirea părintească” se implementează în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi autorităţile publice locale din raioanele Anenii Noi, Singerei, Soldanesti, Floresti, Glodeni, Riscani, Ocnita, mun. Balti si regiunea Transnistreana cu suportul financiar al World Childhood Foundation.
Proiectul în cauză reprezintă drept extindere a suportului oferit autorităților publice locale în implementarea Serviciului de asistență parentală profesionistă lansat de EveryChild în aprilie 2009, acoperind iniţial 12 raioane (Căuşeni, NIsporeni, Teleneşti, Făleşti, Edineţ, Briceni, Donduşeni, Criuleni, Leova, Cantemir , Ştefan Vodă şi Călăraşi) ale Republicii Moldova. În cadrul extinderii curente echipele DASPF din cinci autorităţi publice locale din cele 12 menţionate, care au manifestat angajament faţă de implementarea serviciului APP şi au planificat în bugetul anului curent resurse financiare pentru dezvoltarea serviciului continuă să fie susţinute de EveryChild şi în anul curent.
Scopul proiectului este de a asigura pînă în martie 2011 dreptul copiilor în 50 % din RM de a creşte şi de a fi protejaţi într-un mediu familial care le garantează păstrarea identităţii, accesul la educaţie, ocrotirea sănătăţii şi standarde minime de trai.
În cadrul proiectului se desfăşoară instruiri pentru specialiştii Direcţiilor/Secţiilor Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, membrii Comisiilor cu privire la copilul aflat în dificultate, reprezentanţii Direcţiilor Finanţe, asistenţi sociali comunitari, şi altor actori locali relevanţi în dezvoltarea şi implementarea Serviciului de asistenţă parentală profesionistă, consolidând totodată capacităţile locale în prevenirea separării copiilor de familie şi instituţionalizarea lor.
Autorităţile locale sunt susţinute în procesul de bugetare a Servciului asistenţă parentală profesionistă şi redirecţionare a resurselor de la alte sectoare spre asistenţă socială. Totodata în colaborarea cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va fi dezvoltat un cadru de monitorizare a serviciilor sociale.
Asistenţa Parentală Profesionistă (APP) este un serviciu social care oferă copilului lipsit temporar sau permanent de grija părintească un mediu familial optim pentru dezvoltare.Scopul serviciului APP constă în protecţia temporară a copilului aflat în dificultate, socializarea şi reintegrarea acestuia în familia biologică, extinsă, adoptatoare sau în comunitate.
În Republica Moldova serviciul APP activează în mun. Chişinău, raioanele Cahul, Ungheni, Orhei şi Soroca. La momentul actual peste 70 familii de asistenţi parentali profesionişti activează în republică şi 170 copii au beneficiat de serviciul APP.